Extheist | God is busy. May I help you?

Let there be roooooooooooooooooooooooooac!

2010-02-16T16:42:00.000-08:00

Dragii moşului, astăzi sunt în al nouălea cer, nimic şi nimeni nu-mi poate tulbura euforia în care m-am instalat de vreo 4 ceasuri...da, aţi ghicit, am intrat în posesia biletului magic, biletul care mă va purta spre turmele de roacheri pletoşi şi răi ce vor exclama în cor: Ac/Dc! Ac/Dc! Ac/Dc! Ac/Dc! Ac/Dc! Ac/Dc!
De azi fix în 3 luni, pe vremea asta am să fiu într-o stare de orgasm prelungit, cu un rânjet tâmp pe faţă şi cu încă un vis împlinit.
Mulţumesc Iri, rămân datoare vândută!

Saturday song

2010-02-06T05:10:00.000-08:00

Pentru că afară este extrem de rece şi nu am chef de ieşiri, iar pentru că starea mea nu este una dintre cele mai bune, prefer să stau în cuibuşorul meu şi să ascult asta obsesiv.

Thanks Mircea!

Soul treatment...

2010-02-01T14:57:00.000-08:00

Because it's monday, because it hurts, because it's cold, because I'm so lonely now...

Mulţam fain mamă că nu m-ai făcut blondă!

2010-02-01T02:18:00.000-08:00

Mare ţi-e grădina Doamneeeee şi rău făcuşi că nu Te-ai gândit să pui şi nişte garduri!!!

Ca de obicei, trezită pe la mijlocul zilei, fug la bucătărie însetată după cafeaua mea zilnică şi nelipsita doză de tutun. Şi cum stau eu aşa şi meditez la nemurirea sufletului, trăgând cu poftă din băţul fermecat, ce mi-e dat să văd ochilor: o tanti la vreun 30j de ani să zic, cu un palton multicolor asemănător cu o acadea din-aia gigant din Farmville şi un păr mult prea blond pentru secolul în care trăim, şade frumuşel lângă maşinuţa ei imprimată cu gărgăriţe, cu mâinile-n sân şi aşteaptă ajutorul divin să o scape din nămeţii în care i s-o împotmolit caii putere. Şi cum stă ea aşa mititica în ninsoarea nesimţită de afară, cu obrăjorii tencuiţi de cenuşă roz şi cu telefonul la urechiuşa ei găurită " subtil" de 5 cercei de haur, iaca vine şi "Fut-Frumosul" mult aşteptat, "călare" pe pantofii lui din lac alb. Străinul "binevoitor" nu poate rezista în faţa unei aşa mari tragedii prin care trece piţi-fufa, şi se oferă sfios să o scoată din căcat(pardon, nămeţi). Ileana Cosînzeana nu poate rezista farmecului lui Prîslea şi, cu guriţa ei plină de dinţi falşi, probabil achiziţionaţi de "sponsorul " ei, grăieşte cuvintele magice:
"Dar, te rog, Prîslea, urcă la volan şi scoate-mă din căcatul asta alb!...trebuie neapărat să ajung la salon pînă-n ora 13.00, iar dacă nu ajung la timp pentru finalizarea aia orală de la 13.05, am cam sfeclit-o...nu îmi mai pot permite să-mi cumpăr poşetuţa aia glamour de la Vuitton."
Şi cum Prîslea e om de haur, cum să nu se topească în faţa don'şoarei şi cum să refuze el aşa super-ofertă?!? Îşi scutură cavalereşte ciocatele de pragul maşinii( că deh, nu cumva să murdărească pedala divei), trage frumos de uşă să o închidă, îî acordă un ultim zâmbet "fecioarei" în nevoie, ce asista neputincios de pe margine, învârte cheia în contact, apasă bărbăteşte pedala de acceleraţie şi...dus o fost.
Crizată, madame Acadea începe să ragă în stânga şi-n dreapta că i-o fugit Gărgăriţa. Ochii i se bulbucă în cap, gura se face tot mai mare, părul începe să se-nfoaie, silicoanele stau să-i explodeze ...numai creierul rămâne mic şi ferm pe poziţie.

Eu stau molcomă şi asist la cea mai bună comedie pe anul ăsta, de la geamul meu "netermopanat" unde, culmea! mai plătesc şi chirie.
Oh, Bucharest...thanks for your everyday entertainment!
Emigrez, parol!

Iubirea e un mit...distrus!

2010-01-31T11:16:00.001-08:00

Cât de periculoşi pot fi oamenii limitând iubirea, transformând-o într-un puzzle imposibil, format din piese de egoism, gelozie, neîncredere, posesivitate...
Până când vom fugi de ceea ce suntem, de ceea ce-am putea fi? Unde vom ajunge, dacă nu ne vom opri din goana noastră? De ce oare ne este teamă să trăim clipa şi să ne bucurăm de ea?
Nu este nimicitor cel care ne ia trupul, ci acela care poate să ne ia sufletul. Libertatea sufletului în manifestare este adevărata iubire. Câţi dintre noi am reuşit să cunoaştem cu adevărat această manifestare?
Dacă vom rămâne doar la încercare, vom pierde esenţa, valoarea unei posibile manifestări. Evoluţia noastră ca oameni nu va fi posibilă prin manifestarea plăcerii trupului, ci prin bucuria sufletului, precum o manifestare transcedentală.

Câţi dintre noi am trăit o clipă fără să ne pară rău de acea trăire?
Câţi dintre noi ştim să fim tandri?
Câţi dintre noi ştim să ne înfrânăm trupul?
Câţi dintre noi am cunoscut puterea dragostei fără a trăi dezamăgirea?
Câţi dintre noi am putut trăi clipa bucuriei făcând pe cineva fericit prin dăruirea noastră?

Sunt doar întrebări ce vor rămâne fără răspuns, căci oamenii sunt mult prea nepăsători faţă de aproapele lor...

...or not

2010-01-31T10:28:00.001-08:00

There's some kind of light at the end...

2010-01-29T15:52:00.000-08:00

Întrebări fără răspuns...

2010-01-28T04:46:00.000-08:00

Există în mintea mea întrebări care nu-mi dau pace, răspunsuri ce-mi vin pe buze dar nu le pot grăi, gânduri care mă spulberă cu a lor amărăciune şi altele care îmi uşurează durerea şi-mi induc zâmbete infantile.
Nu pot şi nu o să încerc niciodată să înţeleg de ce e nevoie să ne facem viaţa aşa complicată, de ce izgonim speranţa şi perspectiva optimistă asupra vieţii, asupra fericirii, de ce nu vrem să fim fericiţi, care sunt factorii ce ne îndrumă spre calea greşită ce ne-o alegem?
Tristeţi şi resemnări adunate în suflete pline de speranţă, însăşi lupta emoţională între bine şi rău, între prezent şi viitor.

De ce?

Dacă unul dintre cititorii mei este ferm convins că ştie răspunsul, să mă lumineze, căci mintea mea nebuloasă mă împiedică să caut unul.
Probabil că fiecare s-a simţit la un moment dat insuficient, insuficient şi trist în acelaşi timp, pentru că nu i s-a dat şansa de a i se dărui totalmente cuiva.

De ce?

Omul e mult mai mult decât etichetăm la prima vedere, e misterul de care avem nevoie pentru a ne regăsi pe noi şi, dacă nu îi dăm şanse, tranşând stările în faza incipientă, crezând că ne facem un bine, în realitate ne minţim şi fugim de idealul nostru.
Am observat că avem plăcerea de a ne tortura, în adâncul nostru suntem nişte masochişti ai sufletului, ne mândrim că suferim, asta ne face "puternici" şi "pregătiţi" să înfruntăm viaţa.
Fugim, fugim de noi şi regretăm, mulţumindu-ne doar cu o privire plină de resemnare aruncată în urmă.
Şi ne mai mirăm de ce devenim un simplu cărbune pentru trenul numit Viaţă...

Har, Voce, Pasiune, Istorie...Lynyrd Skynyrd!

2010-01-28T03:00:00.000-08:00

I'm hooked!

2010-01-25T07:19:00.000-08:00

Nu ştiu alţii cum îs, dar eu greu mai sunt de mulţumit când vine vorba de văzut un film. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, subiectul mi se pare ori mult prea fumat ori actorii sunt jalnici( vezi Twilight). Eh, şi pentru că cineva acolo Sus mă iubeşte...s-a inventat serialul Supernatural.
Ce mă atrage la serialul ăsta în primul şi-n primul rând e coloana sonoră, acel rock clasic al anilor '70-'80(Bad Company, Creedence Clearwater Revival, Styx, Blue Oyster Cult, Jefferson Airplane, Lynyrd Skynyrd, AC/DC, Kansas, Billy Squirer şi mulţi alţii) asezonat cu un clasic Chevy Impala, de altfel devenit un simbol al serialului, la care se adaugă şi cei doi actori frumuşei(Jared Padalecki-Sam Winchester şi Jensen Ackles-Dean Winchester) care excelează, părerea mea, printr-un talent actoricesc nemaipomenit, un umor natural şi o degajare rar întâlnită la mai tinerii actori hollywoodieni.
So, am să-l pun pe hârbul de Vasilică( a.k.a. PC-ul meu) să tragă niţel cele 5 sezoane apărute, să aibă şi ochiul meu ce privi în zilele astea al naibii de geroase.
Dragii mei...mi-am luat porcul în mâna stângă şi cana cu ciocolată fierbinte în dreapta şi mă îndrept zgribulită spre colţul meu de Zen, oh da!

Cafea rece şi zâmbet matinal

2010-01-23T00:50:00.000-08:00

După o noapte mai mult decât liniştită, m-am trezit şi eu ca un om normal, pe la ora 9 jumate, fredonând semi-adormită ce vedeţi mai jos şi admirând fulgii de zăpadă ce levitau netulburaţi în peisajul îngheţat al unei zile din Gerar.Şi pentru că marele Macedonski se pricepe ca nimeni altul să descrie fiecare anotimp în parte, vă las cu o strofă din "Noaptea de ianuarie":

Dar cum noaptea stă să piară, ca prin visele-adorate
M-am simţit mai viu, mai tânăr, cu durerile-alinate,
Ş-am zâmbit...uitând veninul care-n suflet mi s-a strâns,
Căci, fireşte, viaţa este tot ciudata comedie
Care-amestecă-mpreună şi dureri şi bucurie,
Punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns.

Insomnii

2010-01-22T13:28:00.001-08:00

Îti urăsc atât de mult vocea la telefon, îţi urăsc privirea, zâmbetul ştrengar, ochii căprui, îţi urăsc forma mâinii şi degetele-ţi lungi, precum îţi urăsc atingerea, îţi urăsc buzele precum îţi urăsc săruturile, urăsc că eşti atât de înalt şi că eu sunt atât de mică, îţi urăsc vocea şi frazele-ţi care-mi lipesc zâmbetul pe faţă, urăsc toate momentele în care mă faci să râd, precum urăsc fiecare părticică din fiecare moment în care plâng din cauza ta, urăsc că mă faci să tremur în preajma ta, aşa cum urăsc că mă faci să sar de bucurie, precum copiii de 3 ani, urăsc fiecare lacrimă sărată ce-mi umple ochii de tine, urăsc fiecare vis în care eşti personajul principal, urăsc fiecare dorinţă în care te regăseşti, urăsc fiecare scenariu, fiecare zi în care-mi vorbeşti, fiecare zi în care te prefaci că nu exist, urăsc c-a trebuit să te întâlnesc, urăsc că plâng acum, urăsc că nu mi te pot scoate din minte, din inimă, din suflet, urăsc că eşti ambiţios şi încăpăţânat, urăsc că eşti sensibil şi puternic, urăsc că eşti altfel, urăsc că nu te deranjează sânii mei mici şi fundul meu mare, urăsc că nu te deranjează puerilitatea mea, urăsc că reţii fiecare detaliu, urăsc că mă asculţi mereu, indiferent de cât de mult aş vorbi, urăsc felul în care m-ai putea iubi, urăsc toate zilele pe care le-am putea petrece împreună, urăsc nopţile târzii în care m-ai ţine în braţe, urăsc felul în care ai face dragoste cu mine, urăsc că eşti tot ce îmi doresc, urăsc că eşti tu, te urăsc din străfundurile sufletului meu şi-mi doresc să te smulg din minte, inimă şi vise.

Pentru că nu mai pot. Pur şi simplu nu mai pot. Am obosit...

Dis iz mai preşăs porc...Mr. Gugăl!

2010-01-22T11:37:00.000-08:00

Cât timp mai rezist oare?

2010-01-22T10:53:00.000-08:00

Nenea Igrişan îmi face viaţa mai frumoasă, urlând asta:

Cargo - Nu mai am tigari
Asculta mai multe audio Diverse

Încă unul...

2010-01-22T02:50:00.000-08:00

Eh, dragii moşului, să vă povestesc ce vise îmi mai bântuie mie căpşorul în ultima perioadă.

Pentru cei care mă cunosc, nu este un secret faptul că vorbesc în somn...aşadar nu cred că vă voi impresiona dacă vă voi spune că pe lângă vorbit, vă puteţi trezi cu mine dansând, cânta, ţipa ori ce mi s-a întâmplat în ultimul vis, să plâng efectiv. Din seria viselor "Apocalipsa e pe aproape", astăzi vă prezint " Mielul cu fundiţă".

Se făcea că alergam cu frate-miu să prindem troleul 69, ăla de vine greu şi încărcat parcă de toţi pensionarii planetei.Şi alergam noi, alergam...ne uitam tot timpul în urmă, până când, la un moment dat ajungem între doi copaci înalţi, dar atât de înalţi încât nu puteam să văd vârful acestora. Ne-am oprit acolo, resemnaţi parcă, şi am început să ne uităm la cer...moment în care s-a pornit o furtună puternică, ploaia ne lovea obrajii cu aşa o putere încât începură să ne sângereze, prin aer zburau tot felul de animale, frunze, organe umane. Noi rămâneam încremeniţi în faţa spectacolului ce se desfăşura sub ochii noştri.
O secundă de linişte, după care se aude un urlet din dreapta mea: " Fugi!"...era fratele meu, prins sub un trunchi de copac căzut. " Fugi, totul se face scrum, fugi cât te ţin picioarele!" În loc de lacrimi, din ochi mi se scurgea sânge, dar nu era cald, ci rece ca gheaţa. Fără să mă uit în urmă, am fugit cât am putut de tare, picioarele îmi erau precum două aripi, nu le simţeam. În urma mea, totul se făcea scrum: clădiri întregi cădeau ca leşinatele, sute de maşini porneau necontrolat înspre mine, oamenii zburau care încotro cu o privire bulbucată.
Numai eu fugeam atât de repede încât nimic nu mă putea răni...aveam puteri supranaturale, orice mă atingea îmi părea un gâdilat şi rana mi se închidea la loc numaidecât, în urechi nu mai auzeam decât: "Here I go Again, on my own...going down the only road I ever known, Like a twister I was born to walk alone..."
Fuga îmi este întreruptă de intrarea pe un alt teritoriu, o câmpie de un verde atât de proaspăt, de viu...încât nu mai reţin nici măcar de ce fugeam. Acolo, pe acea câmpie liniştită se auzeau vocile câtorva ţărăncuţe îmbrăcate în port popular, cu obrajii rumeni şi ochii sclipind de sănătate. Stăteau fiecare pe câte o băncuţă din lemn vechi, frumos mirositor, ţinând într-o mână un ghem de lână roşie şi în cealaltă un măr verde imens. Auditoriul era format doar din doi miei, de un alb imaculat, cu ochii negri conturaţi de gene roşii, fiecare purtând la gât câte o fundă mare, roşie din saten.
În depărtare se zăreau trupuri de oameni zburând către cer, bucăţi de carne desprinzându-se de bietele animale prinse de furtună, cheaguri de sânge şi lichide verzi...Câţiva au reuşit să se adăpostească în Cortul Roşu, singura salvare de Sfârşit. Aceştia stăteau şi priveau neputincioşi către abis, rupând lacrimi şi jelindu-şi apropiaţii. Vitrine întregi de cozonaci uscaţi stăteau intacte, nu păreau să poată fi rupte de sol. Miroseau aşa de bine...Mirosul lor m-a adus în braţele mamei, într-un tren vechi si zgomotos care avea să fie salvarea noastră.

M-am trezit inspirând puternic aerul stătut din cameră. Mă uitam la tavan şi vedeam moarte. Mi-am atins obrajii şi am realizat că sunt umezi. De data asta, lacrimile erau fierbinţi...eram vie.

Ce am ascultat după ce m-am dezmeticit? Asta...

Dacă eram...

2010-01-21T10:13:00.000-08:00

Am zis sa preiau o lepşuţă de la domnu dugy

Dacă eram o lună, aș fi fost Mai...e luna în care înfloresc copăceii ăia cu floricele roz frumos mirositoare.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost duminica...îmi aminteşte de copilărie, când toată familia se aduna la masă şi se simţea bine.
Dacă eram o parte a zilei, aș fi mereu un apus.
Dacă eram un animal, aș fi fost Leu...că e ca şi mine: cu gura mare dar un fricos când vine vorba să treacă la fapte.
Dacă eram o direcţie, aș fi fost înainte.Sunt un fel de Jhonny Walker...
Dacă eram o virtute, aș fi fost fidelitatea. Nu suport trădarea şi minciuna.
Dacă eram o personalitate istorică, aș fi fost Ceauşescu.
Dacă eram o planetă, aș fi fost Marte. Oricum trec pe acolo zilnic...asta îmi spun prietenii.
Dacă eram un lichid,aș fi fost Cola. Aia de dinainte de '89.
Dacă eram o piatră, aș fi fost gri.
Dacă eram o pasăre, aș fi fost o pasăre phoenix. Tot timpul mă ard, tot timpul mă regenerez.
Dacă eram un sunet, aș fi fost vuietul vântului care bate în geam într-o cabană de munte.
Dacă eram un film, aș fi fost The Wizard of Oz. Mi-a marcat copilăria.
Dacă eram un serial, aș fi fost Heroes. Ce n-aş da să am şi eu puterea de a zbura...
Dacă eram o carte, aș fi fost îngălbenită de timp.
Dacă eram un instrument muzical, aș fi fost o muzicuţă.
Dacă eram un personaj de ficţiune, aș fi fost Jack Nicholson în As Good As It Gets.
Dacă eram un fel de mâncare, aș fi fost o ciorbă ca la mama acasă...
Dacă eram un gust, aș fi fost dulcepicantă.
Dacă eram o aromă, aș fi fost aroma cafelei proaspăt măcinate.
Dacă eram o culoare, aș fi fost verde. CLAR!
Dacă eram un material, aș fi fost blugi.
Dacă eram un cuvânt, aș fi fost „speranţă”.
Dacă eram o expresie a feţei, aș fi fost o mustrare.
Dacă eram o materie de şcoală, aș fi fost Filosofie. Nu de alta, dar profu era o bomboană, îţi era mai mare dragul să stai la ora lui...
Dacă eram un personaj din desene animate, aș fi fost Betty Boop. Semăn asa un pic, nu?
Dacă eram o formă, aș fi fost o bulină.
Dacă eram un număr, aș fi fost 9. E numărul meu norocos...ar fi cazul să joc la Loto?!
Dacă eram o maşină, aș fi fost veche si neagră.
Dacă eram o haină, aș fi fost cămaşa Lui.

În loc de introducere...

2010-01-21T08:33:00.000-08:00

Îmi pare atât de rău că oamenii habar nu au cât de mult se pot iubi şi ajuta între ei...păcat că pe unii îi caracterizează nepăsarea şi egoismul. Păcat că nu realizează cât de iubiţi sunt...păcat că resping şi îndepărtează tocmai persoanele care ţin cu adevărat la ei. Îi orbesc alte lucruri şi devin chiar demni de dispreţ. Poate ar trebui să ne acceptăm aşa cum suntem iar cei cu suflet să încerce să dăruiască şi altora din bunătatea lor. Aşa poate vor vedea cât de important este să nu uiţi, să nu ignori şi să nu îndurerezi persoane care cândva au fost acolo, au oferit tot ce au avut de oferit, au făcut TOTUL.
De ce să provoci suferinţă? De ce să faci să plângă şi să suspine un suflet care chiar nu merită asta? DE CE?
Nu e mai bine oare să îi întinzi o mână şi să îi promiţi că mereu îl vei ajuta?

Şi pentru că scrisul ori cititul nu merg fără o muzică bună, vă las să savuraţi o mică părticică din mine.